“Arunca-ma”, cel mai nou single lansat de Anna Lesko feat. Matteo reprezinta o noua colaborare intre cei doi artisti in care Anna surprinde cu o atitudine diferita, cool iar Matteo isi pune in evidenta si calitatile de compozitor.
Sursa de inspiratie a acestei piese este chiar Anna Lesko: ”Este o artista senzuala, talentata si foarte expresiva. O sursa buna de inspiratie!”, spune Matteo.
Acesta marturiseste ca piesa ”Arunca-ma” nu reprezinta prima colaborare cu Anna Lesko.
”Anna este un artist serios si constiincios. Noi am mai tot lucrat in studio, asa ca acum, la piesa “Arunca-ma” aveam deja protectia muncii facuta. Pana a ajunge la aceasta piesa am mai compus integral inca opt piese”, subliniaza Matteo.
„Piesa „Arunca-ma” imi aprinde imaginatia si imi trezeste fiori de dragoste, atitudine ce se potriveste ca o manusa personalitatii mele artistice.
Multumesc Mattman Music, ei sunt cei care au lansat provocarea acestui featuring alaturi de Matteo si impreuna am dat viata acestei povesti de amor lipsita de prejudecati.” declara Anna Lesko.
Desi marturiseste ca versurile cele mai bune sunt inspirate din propriile trairi si experiente de viata, compozitorul Matteo spune insa ca aceasta nu este o regula si ca ideile ii pot veni din orice zona.
”Pentru piesa Annei Lesko au fost ore lungi de discutii. Am stat, am vorbit si am ascultat-o povestindu-mi diferite trairi de-ale ei. Asta ne-a ajutat sa ii scriem versurile. Vorbesc la plural pentru ca nu numai eu am compus piesa “Arunca-ma”, ci o gasca intreaga de prieteni talentati de-ai mei pe care ii cheama Mattman Music!”.
Piesa ”Arunca-ma” interpretata de Anna Lesko si Matteo reprezinta din punct de vedere muzical o colaborare intre Matteo, Razvan Mihaila si Nicoleta Mihaila (Nicoleta Oancea), pe versuri compuse de Matteo, Nicoleta Mihaila (Nicoleta Oancea) Evangelos Siakas si Alex Adrian Mirea (Royal GNRL). Mix & master sunt realizate de Mattman Music, iar editorul piesei este MediaPro Music si Mattman Music.
Tag-uri: Anna Lesko, Arunca-ma, Matteo, Mattman Music, Media Pro Music,